Goobix.com
  Goobix: Fotbal: Romania: Echipe: Rapid București  

Emblema Rapid
      Una dintre cele mai îndrăgite echipe din fotbalul românesc este fără îndoială Rapid București. Istoria acestui club începe în 1923, când un mic grup de muncitori ai Atelierelor Grivița pun bazele "Asociației culturale și sportive C.F.R.". În cadrul clubului nou-înființat se găsea o echipă de fotbal care a activat de-a lungul timpului sub diferite denumiri: C.F.R. (1923-36), Rapid (1936-44), C.F.R. (1945-49), Locomotiva (1950-58) și Rapid (din 1958). Existența acestui club de fotbal a fost presărată cu numeroase reușite pe plan competițional, reușite care au adus cinste fotbalului românesc.
      În prima parte a existenței sale echipa "feroviară" a activat în campionatul orașului București (1923-1932). Din lot făceau parte: Fetzko, Leoveanu, Wetzer II, Oros, Ujlacki, Kelemen, Wolf, Vintilescu și alții. Odată cu începerea sezonului 1932-1933 - primul în care campionatul nostru s-a desfășurat în sistem divizionar - C.F.R. București activează în primul eșalon valoric al fotbalului românesc. De menționat este faptul că anul competițional 1932-1933 este cel dintâi în care "ceferiștii" bucureșteni au disputat meciuri pe terenul Giulești, devenit totodata bază de antrenament. Deși debutanți în divizia A, giuleștenii au avut bune comportări competiționale: locul II în seria 1 (1932-33), locul IV în seria 1 (1933-34). Evoluțiile mai slabe din sezonul următor (locul X în divizia A organizată într-o singură serie) sunt compensate de aducerea în Giulești a primului trofeu din istorie: Cupa României, obținută după ce "feroviarii" au învins cu un neverosimil 6-5 pe mult mai experimentata Ripensia Timișoara. Sezonul 1935-36 nu aduce decât o modestă clasare pe locul VII. Următorii cinci ani competiționali sunt însă mult mai productivi, de fapt cei mai productivi din perioada divizionară interbelică a Rapidului.
      În campionat echipa se clasează pe locuri fruntașe: II (1936-37), I în prima serie (1937-38), când se califică astfel în finala campionatului național, unde este înfrântă în două partide, cu scorurile identice de 0-2, de câștigătoarea seriei secunde, Ripensia Timișoara), VI (1938-39), II (1939-40 și 1940-41). Performanțelor din campionat li se adaugă câștigarea a șase cupe ale României:

SezonulScorulEchipa adversă
1936-375-1Ripensia Timișoara
1937-383-2C.A.M. Timișoara (divizia B)
1938-392-0Sportul Studențesc
1939-402-1Venus București
1940-414-3Unirea Tricolor București
1941-427-1Universitatea Cluj-Sibiu

      În perioada 1942-1946, timp în care majoritatea competițiilor naționale au fost întrerupte datorită celei de-a doua conflagrație mondiale, Rapid a participat în cadrul campionatului național în formula restrânsă (6 echipe bucureștene și 6 echipe din provincie).
      După război, "giuleștenii" și-au reluat locul în prima divizie, având evoluții meritorii ce au culminat cu poziționarea pe locul II la finele sezoanelor 1948-49 și 1950 (disputat în sistem primăvara - toamna). Urmează o perioadă fluctuantă 1952-55, în care Locomotiva București alternează evoluțiile din cel de-al doilea eșalon valoric (1952, 1955) cu cele din prima divizie. Reputatul antrenor Francisc Ronnay readuce echipa pe prima scenă unde va evolua, fără întrerupere, nu mai puțin de 19 sezoane. Rapidul va face parte în această perioadă din plutonul fruntaș al fotbalului nostru. Apogeul l-a reprezentat sezonul 1966-1967 când a fost cucerit primul titlu de campioană. Antrenorii de atunci ai echipei erau Valentin Stănescu și Victor Stănculescu, iar dintre jucători s-au remarcat Jamaischi, Dumitriu II, Kraus și Rica Răducanu. După perioada '67-'70, în care teamul giulestean a ocupat poziții bune și foarte bune, a urmat declinul. Sezonul 1971-72 a adus, totuși, în vitrina clubului încă o cupă a României (2-0 împotriva Jiului Petroșani, în finală). Declinul despre care aminteam ceva mai devreme a dus la o nouă retrogradare în divizia B la finele sezonului 1973-74. Revenirea pe prima scenă a venit un an mai târziu, când a fost câștigată încă o finală a Cupei, 2-1 împotriva Universității Craiovei. După doi ani, în "A", urmează alți șase în divizia "B", pentru ca la finalul ediției 1982-83 Vali Stănescu și Viorel Kraus, antrenori, să readucă Rapidul în primul eșalon.
      Perioada 1984-1997 nu a fost marcată de evenimente importante în viața clubului din Calea Giulești nr. 18, cu excepția acelei finale a Cupei României din sezonul 1994-1995, pierdută în fața Petrolului Ploiești (4-3 după penalty-uri), în timpul regulamentar scorul fiind 1-1.
      Odată cu venirea lui Mircea Lucescu în 1997 pe banca feroviarilor, aceștia au început să se impună în fotbalul din România, de după evenimentele din 1989. Sezonul 1997-98 a fost unul dintre cele mai disputate, atât Rapid, cât și Steaua - principala contracandidată a giuleștenilor - dorind să-și adjudece titlul de campioană. În această înfruntare câștig de cauză au avut "militarii", giuleștenii fiind nevoiți să se mulțumească cu o nouă Cupă a României (1-0 contra Universității Craiova). Supercupa jucată în vara anului 1998, disputată bineînțeles între Steaua și Rapid, a fost câștigată de Steaua cu scorul de 4-1.
      Anul competițional 1998-99 a adus, după o așteptare de 32 de ani, un nou titlu de campioană. Acest trofeu a fost adjudecat de rapidiști, în dauna rivalilor din șoseaua Ștefan cel Mare, Dinamo București. Trofeul "Cupa României" nu a mai fost obținut de Rapid București deși aceasta a jucat finala, ci de Steaua București. Ediția din acel an a Supercupei României a fost câștigată de Rapid care a întrecut formația din Ghencea cu scorul de 5-0. După răsunătorul succes obținut, mulți jucători valoroși precum Nanu, Marinescu, Pancu, Sumudica, Ganea sau Barbu au părăsit gruparea condusă de Mircea Lucescu pentru a evolua peste hotare, în campionate mult mai bine cotate, precum cel al Spaniei, cel al Germaniei sau al Portugaliei. Golul lăsat de aceste plecări nu a fost îndeajuns acoperit, lucru simțit în evoluțiile ulterioare.
      Referindu-ne la activitatea internațională a Rapidului, putem spune că această echipă a adunat numeroase participări în Cupa Campionilor Europeni, Cupa Cupelor, Cupa U.E.F.A. și Cupa Europei Centrale (în perioada interbelică), fără rezultate remarcabile, poate doar acel meci nul disputat în compania Juventus Torino, în 1967, în cadrul Cupei Campionilor.