Cuvântul 'hacker'

Pentru presa populară, "hacker" înseamnă cineva care sparge calculatoarele. Printre programatori, cuvântul înseamnă un bun programator. Dar cele două înţelesuri sunt conectate. Pentru programatori, "hacker" înseamnă meşteşug în cel mai literar sens: cineva care poate face un computer să facă ce vrea el-- indiferent dacă computerul vrea acest lucru sau nu.

Pentru a crea confuzie în plus, substantivul "hack" are de asemenea două sensuri. Poate fi ori un compliment, ori o insultă. Se numeşte hack ceva făcut într-un mod urât. Dar când faci ceva aşa de deştept încât, într-un fel, ocoleşti sistemul, se cheamă de asemenea un hack. Cuvântul este folosit mai des în primul sens decât în celălalt, probabil fiindcă soluţiile urâte sunt mult mai uzuale decât cele excepţionale.

Credeţi sau nu, cele două sensuri ale cuvântului "hack" sunt de asemenea conectate. Soluţiile urâte şi imaginative au ceva în comun: amândouă încalcă regulile. Şi există un continuu gradual între încălcarea unei reguli într-un mod pur şi simplu urât (folosirea benzii adezive pentru a ataşa ceva unei biciclete) şi încălcarea unei reguli într-un mod excepţional de imaginativ (negarea spaţiului Euclidian).

Hackingul precede calculatoarele. Când lucra în proiectul Manhattan, Richard Feynman obişnuia să se amuze prin spargerea seifelor conţinând documente secrete. Această tradiţie e continuată şi în zilele de astăzi. Când eram la facultate, un prieten hacker de-al meu care a petrecut prea mult timp pe lângă MIT avea propriul kit de spargere a lacătelor. (Acum se ocupă cu fonduri de investiţii, o afacere ce are conexiuni cu vechea sa ocupaţie.)

Este uneori dificil de explicat autorităţilor de ce cineva ar dori să facă aceste lucruri. Alt prieten de-al meu a intrat uneori în bucluc cu guvernul pentru spargerea unor calculatoare. Acest lucru a început să fie considerat a fi împotriva legii doar de curând, şi FBI-ul a descoperit că tehnica lor de investigare tradiţională nu funcţionează. Investigaţia poliţiei începe aparent cu un motiv. Motivele tipice sunt puţine: droguri, bani, sex, răzbunare. Curiozitatea intelectuală nu era printre motivele de pe lista FBI-ului. Într-adevăr, întregul concept li s-a părut străin.

Autorităţile tind să fie necăjite de atitudinea generală a hackerilor de neascultare. Dar această neascultare este un rezultat al calităţilor care îi fac programatori buni. Ei s-ar putea să râdă către CEO când vorbeşte în termeni specifici lumei de afaceri, dar râd de asemenea când cineva le spune că o problemă nu poate fi rezolvată. Elimină una, şi o suprimi pe cealaltă.

Această atitudine poate fi uneori afectată. Uneori programatorii tineri observă extentricităţile hackerilor eminenţi şi decid să le adopte pentru a părea mai deştepţi. Versiunea lor falsă nu e doar enervantă; atitudinea acestor impostori poate de fapt să încetinească procesul inovaţiei.

Dar chiar cu toate excentricităţile lor enervante, atitudinea rebelă a hackerilor e un câştig net. Aş vrea ca avantajele să fie mai bine înţelese.

De exemplu, suspectez că oamenii din Hollywood sunt pur şi simplu surprinşi de atitudinile hackerilor referitor la copyright. Există o penurie de discuţii aprinse despre acest topic pe Slashdot. Dar de ce ar trebui oamenii care programează calculatoare să fie aşa de îngrijoraţi în legătură cu copyrightul, dintre toate lucrurile?

Parţial deoarece anumite companii utilizează mecanisme pentru a preveni copierea. Arată unui hacker un lacăt şi primul gând va fi cum să îl spargă. Dar există un motiv mai adânc pentru care hackerii sunt alarmaţi de măsuri precum copyrighturi şi patente. Ei văd măsurile sporit agresive de a proteja "proprietatea intelectuală" ca o ameninţare la libertatea intelectuală de care au nevoie pentru a-şi face treaba. Şi au dreptate.

Prin explorarea părţilor interne ale tehnologiei actuale, hackerii obţin idei pentru generaţia următoare. Nu mulţumesc, posesorii tehnologiei ar putea spune, nu avem nevoie de ajutor din exterior. Dar ei greşesc. Următoarea generaţie a tehnologiei computerelor, deseori-- poate mai des decât contrariul-- a fost dezvoltată de cei din exterior.

În 1977 exista fără nici un dubiu un grup în IBM dezvoltând ceea ce ei se aşteptau să fie următoarea generaţie de computer de afaceri. Se înşelau. Următoarea generaţie de calculator de afaceri era dezvoltată în termeni complet diferiţi de doi tipi cu părul lung numiţi Steve, într-un garaj din Los Altos. Cam prin acelaşi timp, puterile existente cooperau să dezvolte următoarea generaţie a sistemelor de operare, Multics. Dar doi tipi care au considerat Multics ca fiind extrem de complex au mers mai departe şi şi-au scris propriul lor sistem. I-au dat un nume care era o referinţă amuzantă la Multics: Unix.

Ultimele legi de proprietate intelectuală impun restricţii fără precedent tocmai asupra acelui gen de explorare care duce la idei noi. În trecut, un competitor putea folosi patente pentru a te opri în a vinde o copie a ceva ce ai făcut tu, dar nu te putea preveni în a analiza una pentru a vedea cum este făcută. Ultimele legi fac acest lucru o crimă. Cum să dezvoltăm tehnologie nouă dacă nu putem studia tehnologia existentă pentru a vedea cum putem să o îmbunătăţim?

Ironic, hackerii şi-au făcut-o cu mâna lor. Computerele sunt responsabile pentru problemă. Sistemele de control din interiorul maşinilor erau până nu demult fizice: angrenaje, pârghii şi alte mecanisme similare. Din ce în ce mai mult, creierul (şi respectiv valoarea) produselor e în software. Şi prin asta mă refer la software în sensul general: de exemplu date. Un cântec pe un CD e fizic scris în plastic. Un cântec pe un disk iPod e doar stocat pe el.

Datele sunt prin definiţie uşor de copiat. Şi Internetul face copiile uşor de distribuit. Deci nu e de mirare că companiile se tem. Dar, cum de cele mai multe ori se întâmplă, frica a întunecat judecata lor. Guvernul a răspuns cu legi draconice pentru a proteja proprietatea intelectuală. Probabil au dorit binele. Dar s-ar putea să nu realizeze că asemenea legi vor face mai mult rău decât bine.

De ce sunt programatorii aşa de violenţi împotriva acestor legi? Dacă aş fi cel care face legile, aş fi interesat în acest mister-- din acelaşi motiv pentru care, dacă aş fi un fermier şi dintr-o dată aş auzi mult zgomot din grădină într-o noapte, m-aş duce să investighez. Hackerii nu sunt proşti, şi unanimitatea este foarte rară în această lume. Deci dacă toţi produc zgomot, probabil e ceva în neregulă.

S-ar putea ca aceste legi, deşi intenţionate a proteja America, îi vor face de fapt rău? Gândeşte-te. Este ceva foarte american în Feynman şi spargerea seifelor în timpul proiectului Manhattan. E dificil în a imagina autorităţile având un simţ al umorului referitor la aceste lucruri în Germania la timpul respectiv. Poate că nu este o coincidenţă.

Hackerii nu sunt controlabili. Aceasta este esenţa hackingului. Şi aceasta este şi esenţa americanismului. Nu este nici un accident că Silicon Valley este în America, ci nu în Franţa, sau Germania, sau Anglia, sau Japonia. În acele ţări, oamenii colorează în interiorul liniilor.

Am trăit o perioadă în Florenţa. Dar după ce am fost acolo câteva luni am realizat că ce am sperat în subconştient să găsesc acolo era în locul de unde tocmai plecasem. Motivul pentru care Florenţa e faimoasă este acela că în 1450, ea era New York. În 1450 era plină cu tipul de oameni turbulenţi şi ambiţioşi pe care acum îi gaseşti în America. (Deci am plecat înapoi în America.)

E foarte mult în avantajul Americii faptul că găzduieşte o atmosferă minunată pentru tipul corect de revoltare-- faptul că e adăpost nu doar pentru cei deştepţi, dar şi pentru cei care sunt deştepţi şi în acelaşi timp sigur pe ei (ducând poate prin asta la tente de aroganţă). Şi hackerii sunt invariabil din ultima categorie. Dacă am avea o sărbătoare naţională, ar fi întâi aprilie. Spune multe lucruri despre munca noastră faptul că folosim acelaşi cuvânt pentru o soluţie brânzoasă, briliantă sau oribilă. În stadiul ei incipient, nu suntem 100% siguri de care tip va fi. Dar atâta timp cât e tipul corect de urâţenie, e un semn promiţător. E ciudat că oamenii gândesc despre programare ca ceva precis şi metodic. Computerele sunt precise şi metodice. Hackingul e ceva care îl faci cu un zâmbet exuberant.

În lumea noastră unele dintre cele mai caracteristice soluţii nu sunt departe de glumele tipice. IBM a fost fără îndoială surprins de consecinţele licenţierii lui DOS, la fel cum "adversarul" ipotetic probabil că este când Michael Rabin rezolvă o problemă redefinind-o ca una care e mai uşor de rezolvat.

Cei care vor să pară deştepţi trebuie să dezvolte un simţ ascuţit referitor la cu cât de mult pot să scape. Iar recent hackerii au simţit o schimbare în atmosferă. În ultimul timp, hackereala pare mai degrabă interzisă.

Hackerilor li se pare ameninţătoare recenta contracţie în libertăţile civile. Acelaşi lucru mistifică pe cei din exterior. De ce ar trebui să avem grijă specială de libertăţile civile? De ce programatorii, mai mult decât dentiştii sau vânzătorii sau arhitecţii?

Să expunem cazul în termenii pe care un oficial al guvernului i-ar aprecia. Libertăţile civile nu sunt doar un ornament, sau o tradiţie americană. Libertăţile civile fac ţările bogate. Dacă faci un grafic al venitului pe cap de locuitor comparativ cu libertăţile civile, vei observa cu siguranţă o corelaţie. S-ar putea ca libertăţile civile să fie o cauză, mai degrabă decât un efect? Cred asta. Cred că o societate în care oamenii pot face şi spune ce vor va tinde de asemenea să fie una în care cele mai eficiente soluţii câştigă, decât una în care câştigă soluţiile sponsorizate de către oamenii cei mai influenţi. Ţările autoritare devin corupte; ţările corupte devin sărace; şi ţările sărace sunt slabe. Mi se pare că există o curbă Laffer pentru puterea guvernelor, la fel ca şi pentru venitul din taxe. Cel puţin, se pare destul de probabil că ar fi stupid să se experimenteze pentru a afla. Spre deosebire de taxele ridicate, nu poţi anula totalitarismul dacă se dovedeşte a fi o greşeală.

Acesta este motivul pentru care hackerii devin îngrijoraţi. Spionarea oamenilor de către guvern nu face la propriu programatorii să scrie cod mai prost. Doar conduce la o lume în care ideile proaste reuşesc. Şi din această cauză e aşa de important pentru hackeri, ei sunt în mod special senzitivi la ea. Ei simt totalitarismul apropiindu-se de la distanţă, la fel cum animalele simt furtuna.

Ar fi ironic dacă, după cum se tem hackerii, măsurile recente introduse cu scopul de a proteja siguranţa naţională şi proprietatea intelectuală se dovedesc a fi o rachetă îndreptată către ce face America o ţară de succes. Dar nu ar fi prima dată când măsuri luate într-o atmosferă de panică să aibă opusul măsurilor intenţionate.

Există un asemenea lucru precum Americanismul. Nu există nimic precum trăitul în exterior care să te înveţe acest lucru. Şi dacă vrei să ştii dacă ceva va hrăni sau dărâma această calitate, ar fi dificil de găsit un grup mai potrivit decât hackerii pentru a evalua acest lucru, deoarece ei sunt cel mai apropiat grup pe care îl ştiu care îl îmbrăţişează. Mai aproape, probabil, decât oamenii de la guvern, care cu tot discursul lor patriotic îmi amintesc mai mult de Richelieu sau Mazarin decât de Thomas Jefferson sau George Washington.

Când citeşti ce aveau de spus părinţii fondatori ai Americii, ei sună mai mult a hackeri. "Spiritul rezistenţei faţă de guvern," scria Jefferson, "este aşa de valoros în anumite ocazii, încât aş dori ca să fie păstrat mereu viu."

Imaginează-ţi un preşedinte American spunând asta astăzi. La fel ca remarcile unei bunici depăşite, spusele părinţilor fondatori au făcut de ruşine generaţii de succesori mai puţin încrezători. Ei ne aduc aminte de unde venim. Ei ne aduc aminte că oamenii care încalcă regulile sunt sursa de bogaţie şi putere a Americii.

Acei aflaţi într-o poziţie de a impune regulile le vor în mod natural ascultate. Dar fii atent la ce îţi doreşti. S-ar putea să primeşti.