Limitează-ţi identitatea

Februarie 2009, Paul Graham
Romanian translation
(originally - Keep Your Identity Small)

În sfârşit am realizat astăzi de ce politica şi religia nasc atât de multe discuţii unice inutile.

Ca o regulă, orice menţionare a religiei într-un forum online degenerează într-un argument religios. De ce? De ce se întâmplă acest lucru cu religia ci nu cu Javascript sau industria bancară sau cu alte domenii despre care lumea discută în forumuri?

Ceea ce e diferit în cazul religiei este că oamenii nu simt că ar trebui să aibă o expertiză deosebită pentru a avea opinii despre ea. E de ajuns să aibă păreri puternice, şi oricine poate să le aibă. Nici o discuţie despre Javascript nu va creşte la fel de repede ca una despre religie, deoarece oamenii simt că trebuie să fie peste un anumit nivel de expertiză pentru a publica comentarii în domeniu. Dar asupra religiei, oricine este un expert.

Mi-am dat pe urmă seama: aceasta este de asemenea o problemă în politică. Precum în religie, politica este un domeniu în care nu există un nivel de expertiză necesar pentru exprimarea unei opinii. Tot ce îţi trebuie sunt convingeri puternice.

Au religia şi politica ceva în comun care să exprime această similitudine? O posibilă explicaţie e aceea că ambele domenii se ocupă cu întrebări la care nu există răspunsuri definitive, aşadar nu există presiune asupra opiniilor oamenilor. Deoarece nu putem dovedi greşeala nimănui, fiecare opinie este egal de validă, şi, simţind acest lucru, oricine îşi afirmă propria sa opinie.

Dar nu e complet adevărat: există anumite întrebări politice care au răspunsuri definitive, de exemplu cât de mult va costa aplicarea unei noi politici guvernamentale. Însă aceste întrebări politice precise suferă aceeaşi soartă precum cele imprecise.

Cred că religia şi politica au un lucru fundamental în comun: faptul că devin parte a identităţii oamenilor, şi oamenii nu pot să aibă o conversaţie productivă asupra unui lucru care e parte din identitatea lor. Prin definiţie, sunt partizani.

Domeniile care declanşează identitatea oamenilor depind de oameni, nu de domeniu. De exemplu, o discuţie despre o bătălie în care au fost implicaţi cetăţenii mai multor ţări va degenera probabil într-un argument politic. Dar o discuţie astăzi despre o bătălie din epoca bronzului nu va degenera. Nimeni nu ar şti cărei părţi să-i ţină apărarea. Deci nu politica e sursa problemei, ci identitatea. Când oamenii afirmă că discuţia a degenerat într-un război politic, ceea ce vor să zică e că afirmaţiile au început să fie conduse în principal pe baza identităţilor oamenilor. [1]

Deoarece momentul în care se întâmplă acest lucru depinde de oameni ci nu de domeniu, e o greşeală să concluzionăm că întrebările care tind să provoace războaie religioase nu au răspuns. De exemplu, întrebarea relativ la meritele limbajelor de programare degenerează des într-un război religios, deoarece mulţi dintre programatori se identifică ca programatori X sau programatori Y. Acest lucru face ca unii oameni să concluzioneze că întrebarea nu are răspuns -- că toate limbajele sunt la fel de puternice. În mod evident acest lucru e fals: orice altceva făcut de oameni poate avea un design bun sau rău; de ce să fie această decizie imposibil de luat doar în cazul limbajelor de programare? Şi într-adevăr, poţi avea o discuţie productivă despre avantajele relative ale limbajelor de programare, atât timp cât excluzi oamenii care răspund pe baza identităţii lor.

Mai general, poţi avea o discuţie productivă despre un domeniu doar dacă nu declanşezi identităţile participanţilor. Religia şi politica sunt nişte câmpuri minate deoarece declanşează identităţile multor oameni. Dar în principiu ai putea avea o conversaţie utilă despre ele cu anumiţi oameni. Şi sunt alte domenii care ar putea părea nepericuloase, precum o comparaţie relativă între camioanele Ford şi Chevy, dar care nu ar putea fi discutate în prezenţa unora.

Cel mai intrigant lucru despre această teorie, dacă e adevărată, e că explică nu doar care tipuri de discuţii trebuie evitate, ci şi cum să obţinem idei mai bune. Dacă oamenii nu pot să gândească clar despre orice lucru care a devenit parte a identităţii lor, atunci cel mai bun plan e să acceptăm cât mai puţine lucruri cu putinţă ca parte a identităţii noastre. [2]

Majoritatea oamenilor care vor citi acest eseu sunt deja destul de toleranţi. Dar mai există un pas dincolo de a te considera x dar tolerant în raport cu y: a nu te considera nici măcar x. Cu cât mai multe etichete ai pentru tine, cu atât mai prost te vor face.

Notiţe

[1] Când se întâmplă acest lucru, de obicei se întâmplă rapid, precum un reactor critic. Nivelul de expertiză necesar pentru a participa la discuţie coboară la zero, ceea ce cauzează mai mulţi oameni să participe la discuţie. Iar aceştia tind să spună lucruri incendiare, ceea ce atrage contra-argumente mai multe şi mai violente.

[2] Există anumite lucruri care ar reprezenta un avantaj net dacă ar fi incluse în identitatea cuiva. De exemplu, a fi un om de ştiinţă. Dar de fapt acest lucru e mai mult un recipient decât o etichetă, deoarece nu implică nici un angajament în a crede un anumit lucru în particular. Un om de ştiinţă nu e decis în a crede în selecţia naturală în acelaşi mod în care o persoană religioasă e decisă în a o respinge. Angajamentul său constă în a urmări dovadă şi locul în care ea duce.

A te considera un om de ştiinţă e echivalent cu a pune un semn într-un recipient care spune "acest recipient trebuie păstrat gol". Strict vorbind, da, semnul e ceva care e pus în recipient, dar nu în sensul normal al cuvântului.

Mulţumesc lui Sam Altman, Trevor Blackwell, Paul Buchheit şi Robert Morris pentru citirea versiunilor pre-eliminare ale acestui eseu.