Paradoxul Python

August 2004, Paul Graham
Romanian translation
(originally - The Python Paradox)

Într-un discurs recent am spus ceva care a supărat mulţi oameni: faptul că ai putea să obţii programatori mai deştepti care să lucreze la un proiect în Python decât ai putea obţine la un proiect Java.

Nu am vrut să spun că programatorii Java sunt proşti. Am vrut să zic că programatorii Python sunt deştepţi. E multă muncă în a învăţa un nou limbaj de programare. Şi oamenii nu învaţă Python deoarece le va aduce o slujbă; îl învaţă deoarece ei adoră cu adevărat programarea şi nu sunt satisfăcuţi cu limbajele pe care le ştiu deja.

Ceea ce îi face exact tipul de programatori pe care companiile ar trebui să îi angajeze. Ceea ce, din lipsa unui nume mai bun, o să numesc paradoxul Python: dacă o companie alege să îşi scrie software-ul într-un limbaj relativ exotic, atunci ea va fi în stare să angajeze programatori mai buni, deoarece va atrage doar pe cei cărora le-a păsat destul de mult pentru a-l învăţa. Şi pentru programatori paradoxul este chiar mai pronunţat: limbajul de învăţat, dacă vrei o slujbă bună, este un limbaj pe care oamenii nu îl învaţă doar pentru a obţine o slujbă.

Doar puţine companii au fost destul de deştepte pentru a realiza acest lucru până acum. Dar există de asemenea un tip de selecţie la acest nivel: ele sunt exact companiile la care programatorii şi-ar dori să lucreze cel mai mult. Google, de exemplu. Când publică slujbe de programat în Java, ei caută de asemenea experienţă în Python.

Un prieten de-al meu care ştie aproape toate limbajele de programare populare foloseşte Python pentru majoritatea proiectelor sale. El spune că principalul motiv pentru care îl foloseşte este modul în care arată sursa codului. S-ar putea ca acest motiv să pară neserios pentru a alege un limbaj comparativ cu altul. Dar nu este atât de neserios pe cât pare: când cineva programează, mai mult timp se petrece citind codul decât scriindu-l. Codul sursă este manipulat la fel cum un sculptor manipulează argila. Deci un limbaj care face codul sursă urât are acelaşi efect asupra unui programator precum argila plină de bulgări o are asupra unui sculptor.

Când spun cod sursă urât, oamenii se gândesc la Perl. Dar urâţenia superficială a lui Perl nu este cea despre care vorbesc. Urâţenia adevărată nu constă în sintaxa dură, ci în construirea programelor având la bază concepte greşite. S-ar putea ca Perl să arate ca înjurăturile unui personaj din desenele animate, dar sunt cazuri în care întrece Python din punct de vedere conceptual.

Până acum, cel puţin. Ambele limbaje sunt desigur în mişcare. Dar au în comun, împreună cu Ruby (şi Icon, şi Joy, şi J, şi Lisp, şi Smalltalk) faptul că sunt create de, şi folosite de, oameni cărora chiar le pasă de programare. Şi aceştia tind să fie cei care o fac bine.