Goobix.com

Paul Graham

Ce am făcut vara asta

Octombrie 2005, Paul Graham
Romanian translation
(originally - What I Did this Summer)

Primul program al fondatorilor de noi companii tocmai a luat sfârşit. Am fost surprinşi cât de bine s-a desfăşurat. În medie doar 10% din companii reuşesc, dar dacă ar fi să ghicesc chiar acum, aş prezice că trei sau patru din cele 8 companii participante în program vor reuşi.

Dintre companiile tinere care aveau nevoie de fonduri suplimentare, cred că toate le-au obţinut de la investitori sau sunt pe cale să o facă. Două deja au refuzat oferte de achiziţie (de valoare scăzută).

Am fi fost fericiţi dacă doar una dintre cele opt ar fi părut promiţătoare până la sfârşitul verii. Ce s-a întâmplat? A existat un fel de anomalie care să facă participanţii din această vară foarte buni? Ne îngrijorăm referitor la acest aspect, dar nu ne vine în minte nici un fel de anomalie. Vom afla răspunsul în această iarnă (când are loc runda a doua de investiţii).

Întreaga vară a fost plină de surprize. Cea mai plăcută a fost aceea că ipoteza pe care o testam s-a dovedit a fi adevărată. Hackerii tineri pot lansa companii viabile. Acest lucru reprezintă o veste bună din două motive: (a) este un gând încurajator, şi (b) înseamnă că Y Combinator, care e construit pe baza acestei idei, nu este sortită eşecului.

Vârsta

Mai exact, ipoteza era că succesul într-o companie tânără depinde în principal de cât de deştept şi activ eşti, şi într-o măsură mult mai mică de vârsta sau experienţa de afaceri pe care o ai. Rezultatele de până acum confirmă acest lucru. Vârsta participanţilor în ediţia de vară 2005 a acestui program s-a aflat între 18 şi 28 (media 23), şi nu există nici o corelaţie între vârsta lor şi cât de bine s-au descurcat.

Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător. Bill Gates şi Michael Dell aveau amândoi 19 ani când au pornit la drum cu companiile care i-au făcut celebri. Fondatorii tineri nu sunt un fenomen nou: tendinţa a început din momentul în care computerele au devenit destul de ieftine pentru ca studenţii să îşi permită cumpărarea lor.

O altă ipoteză a noastră a fost faptul că poţi porni o nouă companie cu mai puţini bani decât crede majoritatea oamenilor. Investitorii noştri au fost surprinşi să afle că maximul pe care l-am dat unui grup este de $20000. Dar ştiam că este posibil să porneşti la drum cu această sumă deoarece am înfiinţat Viaweb cu doar $10000.

Şi la fel s-a dovedit şi în această vară. Finanţarea pentru trei luni este de ajuns pentru a ajunge în etapa a doua. Am organizat o zi de prezentări pentru investitorii potenţiali, la zece săptămâni după start, şi şapte din cele opt grupuri au avut gata un prototip pe care să îl prezinte. Unul, Reddit, s-a lansat deja, şi prototipul a constat în site-ul propriu-zis.

Un cercetător care a studiat companiile participante la acest program a spus că lucrul pe care ele îl au în comun este faptul că toate au în spate muncă foarte intensă şi dificilă. Oamenii la această vârstă sunt priviţi în general ca fiind leneşi. În anumite cazuri cred că lor nu le lipseşte neapărat apetitul pentru muncă, însă li se oferă muncă care nu este interesantă.

Experienţa primului program SFP (Summer Founders Program) sugerează că dacă dai şansa oamenilor motivaţi de a face muncă reală, ei vor munci din greu, indiferent de vârsta lor. Precum a zis unul dintre fondatori, "Am auzit că lansarea unei companii îţi consumă viaţa, dar nu aveam nici o idee ce înseamnă până când nu am încercat".

M-aş fi simţit vinovat dacă eram un şef care îi obligam pe oameni să muncească din greu. Dar noi nu suntem şefii acestor oameni. Ei muncesc la propriile lor proiecte. Şi ceea ce face ca ei să muncească nu suntem noi ci competiţia lor. La fel ca atleţii buni, ei nu muncesc din greu pentru că aşa le spune antrenorul, ci pentru că vor să câştige.

Avem mai puţină putere ca şefii, şi totuşi fondatorii muncesc mai greu decât angajaţii. Se pare că este o situaţie de câştig pentru toată lumea. Singura diferenţă este că obţinem în medie doar 5-7% din câştig, în timp ce un angajator obţine aproape tot din el. (Sperăm să câştigăm totuşi mai mult, fiind 5-7% dintr-un număr mult mai mare.)

Pe lângă muncitul din greu, majoritatea grupurilor s-au dovedit a fi extrem de responsabile. Nu mă pot gândi la un moment în care cineva să nu fi reusit în a face ceva ce au promis că vor face, chiar dacă întârzia la o întâlnire. Aceasta este o altă lecţie pe care lumea trebuie să o înveţe. Unul dintre fondatori a descoperit că cea mai grea parte de a aranja o întâlnire cu directorii de la o mare companie de telefonie este aceea de a obţine o maşină de închiriat, fiindcă era prea tânăr.

Cred că problema aici este în mare parte aceeaşi cu lenea aparentă a oamenilor de această vârstă. Ei par leneşi deoarece munca care li se oferă este fără rost, şi se poartă iresponsabili deoarece nu li se dă nici un fel de putere. Cel puţin o parte din ei. Am avut doar un eşantion de vreo 20 de oameni, dar am constatat că dacă le oferi şansa să fie proprii lor şefi, atunci cei în jur de 20 de ani se vor ridica la aşteptări.

Moral

Fondatorii din această ediţie erau, ca regulă, foarte idealistici. Doreau de asemenea foarte mult să se îmbogăţească. Aceste calităţi s-ar părea că sunt incompatibile, dar nu sunt. Aceşti oameni doresc să se îmbogăţească, dar vor să o facă prin schimbarea lumii. Ei nu ar fi interesaţi să facă bani din specularea la bursă (cel puţin 7 din cele 8 grupuri nu ar fi interesaţi). Ei vor să facă ceva pe care oamenii să îl folosească.

Cred că asta îi face mai eficienţi ca fondatori. Deşi oamenii muncesc foarte mult pentru bani, ei vor munci şi mai mult pentru o cauză, un ţel. Şi deoarece succesul în companiile tinere depinde foarte mult de motivaţie, rezultatul paradoxal este că oamenii care vor face probabil cei mai mulţi bani sunt cei care nu o fac doar pentru bani.

Fondatorii lui Kiko, de exemplu, lucrează la un calendar bazat pe tehnologia Ajax. Vor să se îmbogăţească, dar acordă mai mare atenţie la design decât dacă ar face-o în cazul în care asta ar fi principala lor motivaţie. Poţi realiza acest lucru doar uitându-te la ei.

Nu m-am gândit la acest lucru până în această vară, dar asta s-ar putea să fie un alt motiv pentru care companiile tinere conduse de hackeri s-ar putea descurca mai bine decât companiile conduse de oameni cu diplome în domeniul afacerilor. Poate nu doar hackerii înţeleg tehnologia mai bine, dar ei sunt şi cei conduşi de cele mai puternice motivaţii. Microsoft, la fel cum am mai spus cu alte ocazii, este un exemplu care poate induce rapid în eroare. Ar însemna că o cultură a corporaţiei merge doar pentru monopoluri. Google este un model mai bun.

Considerând faptul că participanţii la prima ediţie sunt rechinii din ocean, am fost surprinşi să aflăm cât de frică le era de competiţie la majoritatea dintre ei. Dar acum când mă gândesc la acest lucru, realizez că noi eram la fel de înfricoşaţi când am lansat Viaweb. În timpul primului an, prima noastră reacţie la aflarea veştii unui competitor a fost: suntem distruşi. La fel cum un hipocondru amplifică simptomele sale până când este convins că are o boală groaznică, când nu eşti obişnuit cu competiţia tinzi să o măreşti până devine un adevărat mostru.

Iată o regulă ce poate ajuta majoritatea companiilor tinere: competitorii sunt rareori la fel de periculoşi precum par. Majoritatea se vor auto-distruge înainte de a fi în stare să îi distrugi tu. Şi în mod sigur nu contează cât de mulţi sunt, mai mult decât contează pentru un învingător al maratonului câţi concurenţi sunt în spatele său.

"Este o piaţă aglomerată", ţin minte că mi-a spus îngrijorător unul din fondatori.

"Eşti momentan leaderul pieţii?" l-am întrebat.

"Da."

"Este altcineva în stare să dezvolte software mai rapid decât tine?"

"Probabil că nu."

"Păi, dacă eşti în faţă acum, şi esti cel mai rapid, atunci vei rămâne în faţă. Ce contează câţi alţii mai sunt pe piaţă?"

Alt grup era îngrijorat când au realizat că trebuie să îşi rescrie software-ul de la zero. Le-am spus că ar fi un semn rău dacă nu ar face acest lucru. Principala funcţie a primei versiuni este aceea de a fi rescrisă.

De aceea sfătuim grupurile să ignore probleme precum scalabilitatea, internaţionalizarea, şi securitatea excesivă la început. [1] Îmi pot imagina un avocat al "celor mai bune practici" care să spună că aceste lucruri ar trebui considerate încă de la început. Şi s-ar putea să aibă dreptate, cu excepţia faptului că ar interfera cu principala funcţie a software-ului într-o companie tânără: să fie un vehicul pentru experimentarea propriului design. Necesitatea de a introduce, post-mortem, internaţionalizarea sau scalabilitatea este dureroasă, într-adevăr. Singurul lucru care ar fi şi mai dureros este acela de a nu trebui să faci acest lucru, pentru că versiunea iniţială a fost prea mare şi prea rigidă pentru a evolua în ceva de care utilizatorii să aibă nevoie.

Suspectez că acesta este un alt motiv pentru care companiile tinere întrec companiile mari. Companiile tinere pot fi iresponsabile şi pot lansa versiunea 1, de obicei fără greutatea şi complexitatea care să împiedice evoluţia ulterioară. În companiile mari, toată presiunea este în direcţia supra-ingineriei.

Ce am învăţat

Un lucru asupra căruia am fost curioşi în această vară a fost gradul de ajutor de care aveau nevoie grupurile respective. Acesta a variat foarte mult. Unii au avut nevoie de sfaturi tehnice-- de exemplu, cum să faci o aplicaţie să ruleze pe servere multiple. Pe majoritatea i-am ajutat cu întrebări de strategie, cum ar fi ce să patenteze, cât să ceară şi ce să ofere. Aproape toţi au dorit sfaturi despre modul în care să trateze cu viitorii investitori: cât de mulţi bani ar trebui să ia şi la ce condiţii şi termeni să se aştepte?

Totuşi, toate grupurile au învăţat rapid cum să se descurce cu patente şi investitori. Aceste probleme nu sunt dificile în mod intrinsec, doar nefamiliare.

A fost surprinzător-- un pic chiar sperietor-- cât de rapid au învăţat. În weekendul dinaintea zilei pentru prezentarea prototipurilor, am avut o secţiune de practică în care toate grupurile au ţinut prezentări. Au fost toate teribile. Am încercat să le explicăm cum să le facă mai atractive, dar nu ne-am făcut mari speranţe. Deci când ziua cea mare a venit le-am spus investitorilor că aceşti tipi sunt hackeri, nu oameni de afaceri, şi că deşi software-ul lor este bun, nu ar trebui să ne aşteptăm la prezentări excepţionale din partea lor.

După care grupurile au început să ofere prezentări excepţionale. Recitările plictisitoare cu lista de facilităţi au dispărut. E ca şi cum ar fi petrecut ultima săptămână la o şcoală de actorie. Încă nu am aflat cum de au reuşit.

Poate că privindu-şi unii altora prezentările i-a ajutat să vadă care sunt greşelile lor. La fel cum se întâmplă la facultate, fondatorii au învăţat mult unii de la alţii-- poate mai mult decât au învăţat de la noi. O mare parte din problemele întâlnite au fost aceleaşi, de la relaţiile cu investitorii la hackingul Javascript-ului.

Nu vreau să dau impresia că nu au existat probleme în această vară. Multe lucruri nu au mers cum trebuie, cum se întâmplă de obicei cu companiile tinere. Unul dintre grupuri a primit o ofertă excepţională din partea investitorilor, dar limitată ca timp la câteva ore. În schimb, toate celelalte grupuri au aflat că marile companii fac totul infinit de greu. (Acest lucru este de aşteptat. Dacă companiile mari nu ar fi incapabile, nu ar mai exista loc pentru companiile tinere să existe.) Şi de asemenea au existat coşmaruri legate de servere.

Pe scurt, dezastrele din această vară au fost echivalentul bolilor din copilărie. Unele dintre cele 8 companii tinere din această vară probabil vor muri în cele din urmă; ar fi extraordinar dacă toate ar reuşi. Dar ceea ce le va omorî nu vor fi ameninţări dramatice din exterior, ci o ameninţare venită din interior: faptul că nu vor duce la capăt suficiente lucruri.

Totuşi, până acum, veştile sunt bune. De fapt, am fost surprinşi cât de amuzantă a fost vara pentru noi. Principalul motiv a fost cât de mult ne-au plăcut fondatorii. Sunt aşa de cinstiţi şi muncitori. Păreau ca şi noi. Şi asta ilustrează un alt avantaj al investitorilor faţă de angajatori: relaţia noastră cu ei este mult mai bună decât ar fi aceea dintre un şef şi un angajat. Y Combinator ajunge să fie comparat mai mult cu un frate mai în vârstă decât cu un părinte.

Am fost surprins cât de mult timp am petrecut pentru a face introduceri. Din fericire am descoperit că atunci când o companie avea nevoie de a discuta cu cineva, puteam de obicei să obţin persoana potrivită prin cel mult un intermediar. Îmi aduc aminte că m-am întrebat, cum au ajuns prietenii mei să fie aşa de eminenţi? şi după o secundă mi-am amintit: shit, am patruzeci de ani.

O altă surpriză a fost faptul că perioadă de 3 luni în care am fost fortaţi să operăm datorită verii s-a dovedit până la urmă un avantaj. Când am început Y Combinator, am plănuit să investim la fel cum fac celelalte firme de investiţii: pe măsură ce propunerile vin, le vom evalua şi vom decide da sau nu. SFP a fost doar un experiment pentru a demara lucrurile. Dar s-a dovedit un experiment aşa de reuşit încât plănuim să facem toate investiţiile în felul acesta, un ciclu vara şi unul iarna. E mai eficient pentru noi, şi mai bine pentru companiile tinere.

Mai multe grupuri au spus că întâlnirile noastre săptămânale i-au salvat de o problemă comună care afectează companiile tinere: muncind aşa de mult, se ignoră viaţa socială. (Îmi aduc aminte partea asta foarte bine.) În felul acesta, li se garantaseră un eveniment social cel puţin o dată pe săptămână.

Independenţa

Am auzit Y Combinator descris ca fiind un "incubator". De fapt suntem exact opusul: incubatoarele exercită mai mult control decât firmele obişnuite de investiţii, şi noi avem ca scop să exercităm mai puţin. Printre altele, incubatoarele te fac să lucrezi în birouri-- de aici vine cuvântul "incubator". Acest lucru ne-a părut a fi un model greşit. Dacă investitorii se implică prea mult, ei distrug una dintre cele mai puternice forţe într-o firmă tânără: sentimentul că este compania ta.

Incubatoarele au fost eşecuri celebre în perioada exploziei .com-urilor. Există încă dezbateri dacă eşecul a fost datorită perioadei respective sau datorită faptului că erau o idee proastă. Votul meu este că erau o idee proastă. Cred că ele eşuau deoarece selectau oamenii greşiţi. Când am început o companie nouă, niciodată nu m-aş fi gândit să fi acceptat investiţii de la un "incubator". Puteam obţine spaţiu şi noi, mulţam; dă-ne doar banii. Şi oameni cu acest tip de atitudine sunt cei care vor reuşi în înfiinţarea noilor companii.

Într-adevăr, o calitate pe care toţi fondatorii din această vară o au în comun este spiritul lor de independenţă. Mi-am pus întrebări în legătură cu acest lucru. Sunt anumiţi oameni mult mai independenţi decât alţii, sau oricine ar fi în felul acesta dacă ar găsi oportunitatea?

La fel ca în cazul majorităţii întrebărilor de acest tip, răspunsul e probabil: puţin din fiecare. Dar concluzia mea pe baza experimentului din această vară e că rolul atmosferei este mai crucial decât majoritatea lumii realizează. Am putut să văd cum atitudinea fondatorilor s-a schimbat în timpul verii. Majoritatea tocmai ieşeau dintr-o perioadă de douăzeci şi ceva de ani în care li s-a spus ce să facă. Au fost un pic surprinşi să afle că au libertate totală. Dar au crescut în rol foarte rapid; unii dintre acesţia par acum cu 10 centimetri mai înalţi (metaforic) decât la începutul verii.

Când am întrebat fondatorii verii ce i-a surprins cel mai mult referitor la începerea unei companii, unul dintre ei a spus "cel mai şocant lucru este faptul că a funcţionat."

Va fi necesară mai multă experienţă pentru a şti cu siguranţă, dar intuiţia îmi spune că mulţi hackeri ar putea face acest lucru-- că dacă pui oamenii într-o poziţie de independenţă, ei îşi vor dezvolta calităţile de care au nevoie. Aruncă-i de pe o stâncă, şi majoritatea vor afla că au aripi.

Motivul pentru care acest lucru e o ştire pentru majoritatea e acela că există forţe care lucrează în direcţia opusă. Majoritatea hackerilor sunt angajaţi, şi acest lucru te transformă în cineva căruia o nouă companie tânără i se pare imposibil de realizat, la fel cum propria ta companie te transformă în cineva care se descurcă.

Dacă am dreptate, "hacker" va însemna ceva diferit peste 20 de ani decât înseamnă acum. Din ce în ce mai mult va însemna acei oameni care conduc compania. Y Combinator doar accelerează un proces care s-ar fi întâmplat în cele din urmă. Puterea se schimbă din mâinile celor care prelucrează bani în mâinile celor care creează tehnologie, şi dacă experienţa noastră din această vară este tratată ca un indiciu, acest lucru va fi un lucru bun.

Notiţe

[1] Prin securitate excesivă înteleg eforturi care protejează împotriva atacatorilor motivaţi cu adevărat.

Imaginea ne arată pe noi, fondatorii verii 2005, şi co-fondatorii Smartleaf Mark Nitzberg şi Olin Shivers la o masă de 30 de picioare designuită pentru noi de arhitectul Kate Courteau. Imagine de Alex Lewin.

Mulţumesc lui Sarah Harlin, Steve Huffman, Jessica Livingston, Zak Stone, şi Aaron Swartz pentru citirea acestui eseu în formele sale iniţiale.

© Paul Graham - 2005

Lista articolelor în limba română de Paul Graham

Înapoi la pagina principală